
Investește în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013
Axa prioritară 6: Promovarea incluziunii sociale
Domeniul major de intervenție 6.1.: Dezvoltarea economiei sociale
Contract de finanțare: POSDRU/84/6.1./S/53606
Asociația
Europa pentru Dezvoltare Umană implementează,
încapând cu luna ianuarie a acestui an, proiectul strategic RIES
Rețeaua incubatoarelor de economie socială, abordare strategică a dezvoltării
resurselor umane , cofinanțat
din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007-2013.
Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea de inițiative specifice economiei
sociale, ajutând persoanele dezavantajate, factorii de decizie și furnizorii de
servicii pentru aceste categorii sociale să joace un rol activ în îmbunătățirea
condițiilor de viață ale comunităților acestora. Grupul țintă al proiectului este format din 800 de persoane
(formatori și specialiști în economie socială pe de o parte, și
persoane aparținând grupurilor vulnerabile pe de alta parte) din regiunile
București Ilfov, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia și Sud Est.
Pe parcusul a 36 de luni, principale activități care vor fi implementate în cadrul proiectului vizează elaborarea de studii și analize privind contextul economiei sociale la nivel național și european, înființarea și dezvoltarea unei rețele interregionale tip comunitate de practică pentru economia socială susținută on-line, furnizarea programelor de formare și dezvoltare a competențelor specialiștilor în economia socială care vor contribui la dezvoltarea incubatoarelor de economie socială, înființarea și dezvoltarea a 20 de întreprinderi sociale în cele patru regiuni de dezvoltare.
Pentru mai multe detalii accesează www.economie-sociala.org
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați http://www.fonduri-ue.ro/
